“Planuri de viitor” program pentru studenti, mastranzi, absolventi din domeniul psihologiei

Cabinet Individual de Psihologie organizeaza workshop-ul cu tema „Planuri de viitor” adresat proaspetilor absolventi si masteranzilor din domeniul psihologiei

Daca esti student, proaspat absolvent sau masterand in cadrul unei Facultati de Psihologie si doresti sa afli care sunt urmatorii pasi pe care trebuie sa ii faci pentru a profesa ca psiholog, doresti sa cunosti formele de exercitare a acestei profesii, esti invitat sa te inscri la acest curs alaturi de colegii tai.

Intalnirile au loc in urmatoarele conditii:

-  Numar de locuri: 10

-  Durata intalnirilor: 3 ore

-  Investitie: 30 ron/persoana Pretul include si materiale informative de specialitate

-  Locatia: zona Piata Universitatii  sau zona Piata Sudului in functie de numarul de participanti (locatia exacta va fi comunicata celor inscrisi)

Coordonator: Iulia Pasarin – psiholog clinician, psihoterapeut integrativ

Urmatoarea intalnire de grup are loc in data de 24 Iunie 2012, incepand cu ora 10.30, inscrierea facandu-se in prealabil telefonic sau prin e-mail.

 Teme abordate:

• cadrul legal al exercitarii profesiei de psiholog
• oportunitati de a profesa ca psiholog
• ce trebuie sa fac pentru a ma specializa intr-un domeniu, ca de exemplu psihologia muncii, transporturilor, psihologie clinica, psihoterapie – care este orietarea psihoterapeutica potrivita pentru mine
• unde pot profesa ca psiholog
• alte informatii legate de acest subiect la solicitarea participantilor

Informatii si inscrieri:

• e-mail: inscrieri_psi@yahoo.com
• telefon: 0728.087.627

 

“Mastile sociale – de cine ne ascundem? Redescopera Eul din spatele mastii” , 8 Iunie

Atelier de dezvoltare personala “Mastile sociale – de cine ne ascundem? Redescopera Eul din spatele mastii”

 

Sunteti asteptati sa participati la acest atelier daca sunteti interesati de dezvoltarea personala, de (re)descoperirea identitatii personale, de identificarea eului din spatele … mastii.

 

Dintre temele abordate mentionez:

• Cum si cine a construit mastile pe care le purtam
• Care este rolul mastilor sociale
• Sunt mastile sociale o necesitate sau un moft
• In ce situatii purtam masti sociale
• Cum afecteaza mastile sociale relatiile cu ceilalti

 

Data desfasurarii: 8 iunie 2012

Program: 17-19.30

Taxa de participare: 45 Ron (include un ceai aromat din partea organizatorilor)

Numar de participanti: minim 8 – maxim 12

Locatia: locatia exacta se va comunica in momentul inscrierii la atelier

Pentru detalii si inscriere :

• prin e-mail, la adresa: cabinet.iuliapasarin@yahoo.com
• telefonic: 0728.967.011

 

Atelierul de dezvoltare personala “Mastile sociale – de cine ne ascundem? Redescopera Eul din spatele mastii” este coordonat de Iulia Pasarin – psiholog clinician si psihoterapeut cu formare in psihoterapie integrativa

workshop “Metode de evaluare a tulburarilor anxioase la copii si adolescenti” – 26 Mai 2012

Workshopul se adresează psihologilor, studentilor la psihologie, dar şi celor care doresc sa isi insuseasca cunostinte legate de evaluarea anxietatii la copii si adolescenti.

Continutul workshopului

• Prezentarea metodelor si instrumetelor de evalauare a copilului si adolescentului in:

-         anxietatea generalizata,

-         anxietatea sociala generalizata,

-         anxietatea de separare,

-         tulburarea obsesiv-compulsiva,

-         fobia specifica,

-         stresul posttraumatic,

-         atacul de panica.

• Familiarizarea cu intrumente de evaluare a anxietatii la copii si adolescenti
• Legatura dintre tipul de atasament si anxietatea de separare
• Legatura dintre tipul limbajului de iubire al copilului şi întărirea comportamentului dorit

La sfarsitul workshopului participanilor li se va inmana o mapa cu instrumentele prezentate pe parcursul wokshopului.

Coordonator: Iulia Pasarin – psiholog clinician, psihoterapeut integrativ

Data: 26 mai 2012

Program: 10.00 – 14.00

Taxa de participare: 80 ron

Locaţia: Str. Severeanu nr. 7, Bucureşti, sector 5

Mijoace de transport: de la Univesitate sau Piata Romana autobuz 226, Staţia Mihai Ciuca

Pentru informatii si inscrieri va asteptam sa ne contactati, astfel:

• Iulia Pasarin – iulia.pasarin@yahoo.com; 0728 967 011
• Clinica Oana Nicolau – contact@terapiaon.ro; 0733 303 333

Taxa de participare se poate achita in momentul inscrierii sau in ziua workshopului la sediul Clinicii Oana Nicolau, str. Severeanu nr. 7

Cand devine anxietatea o problema?

Autor: Iulia Pasarin – psiholog clinician, psihoterapeut integrativ; membru al Colegiului Psihologilor din Romania si al Institutului Roman de Psihoterapie Integrativa

Anxietatea este simtita ca o teama, frica fata de o situatie anume, de obiecte, fenomene ale naturii (tunete, fulgere), de situatii sociale, de a vorbi in public, de competitie, de performanta, de animale sau insecte, de intuneric, de spatii inchise (lift), de inaltime si lista poate continua, dar poate fi si “teama fara obiect”, senzatia ca se poate intampla ceva rau in orice moment, “senzatia de pericol care pluteste in aer”.

Anxietatea devine o problema atunci cand nu o mai putem controla, cand ne impiedica sa functionam la parametri normali, sa desfasuram activitati de rutina, cum ar fi sa mergem pe strada, sa vorbim cu oamenii, sa urcam in ascensor, sa stam intr-o incapere fara sursa de lumina naturala, sa iesim pe strada de teama de a nu intalni in drumul nostru caini, pisici sau alte animale, de a vedea paianjeni, de a ne imbolnavi, chiar teama de a merge la stomatolog, desi avem o problema serioasa si preferam sa suportam durerea si chiar sa riscam o infectie care ne-ar agrava starea de sanatate generala.

Anxietatea, teama normala, implica reactii psihofiziologice de adaptare la o situatie in care exista un pericol real sau o situatie tensionata reala si are rolul de a ne mobiliza energiile, de a ne ascutii gandirea, atentia, de a ne activa reflexele pentru a actiona repede si bine si mai ales, asa cum am mai spus si subliniez, adaptativ.

Atunci cand nu exista un pericol real si ne temem aproape permanent, “presimtind” ca ceva rau se va intampla in orice moment, cand devenim disfunctionali din cauza acestor frici, cand ne este afectata viata familiala, sociala, profesionala, atunci este vorba despre acutizarea acestei probleme pe care nu o mai putem tine sub control si dorim sa invatam sa ne gestionam gandurile, trairile, temerile, sa ne recapatam viata de dinaintea aparitiei si acutizarii acestor stari, frici, este nevoie sa apelam la ajutorul psihoterapiei (psihoterapie = “ingrijirea prin cuvinte”)

Cum va poate ajuta psihoterapia?

Prin identificarea factorilor care au declansat acea stare si aratandu-va cum sa gestionati aceste stari, demers care are la baza:

• ­exercitii de relaxare,
• ­exercitii de sugestie si de auto-sugestie (pe care le veti invata in cursul sedintei de psihoterapie),
• ­exercitii de imagerie,
• ­exercitii de desensibilizare,
• ­exercitii de restructurare cognitiva.

Demersul terapeutic este unul personalizat in functie de problematica si nevoile fiecarui om care apeleaza la psihoterapie. Sunt utilizate tehnici din psihoterapia cognitiv-comportamentala, psihoterapie eriksoniana, psihanaliza.

Am vorbit aici in special despre starea de anxietate generalizata, dar daca am facut referire si la alte tulburari din spectrul tulburarilor legate de anxietate.

Voi publica zilele urmatoare un material in mai multe parti in care voi descrie mai detaliat starile, trairile, obiectul fricii din alte tulburari legate de anxietate.

Resurse: C. Enachescu “Tratat de psihanaliza si psihoterapie”; DSM-IV

 Programari

Anxietatea de separare la copii si adolescenti

 

Au fost sau sunt momente in care copilul dumneavoastra nu vrea sa se desparta de dumneavoasta? Cand il duceti la gradinita/scoala se prinde de hainele dumneavoastra si nu vrea sa va lase sa plecati? In casa va urmeaza peste tot, chiar si daca mergeti in celalalt capat al camerei? E posibil sa fie vorba despre o anxietate de separare pe care o traieste copilul.

Ce este anxietatea de separare?

Anxietatea de separare este caracterizata prin anxietate/teama in legatura cu separarea de figurile parentale/persoana de care copilul este atasat si apare de regula in copilarie, motiv pentru care este inclusa in spectrul tulburarilor diagnosticate de regula pentru prima data in perioada de sugar, in copilarie sau adolescenta.

Este normala anxietatea de separare la copil?

Este normal ca prescolarii si copii cu vaste mici sa manifeste un grad de anxietate in cazul separarii de persoanele de care sunt atasate, care le ingrijesc. Insa atunci cand copilul işi face mai multe griji decât ceilalti copiii de aceasi varsta, putem sa vorbim de o tulburare de anxietate de separare. Aceste griji il pot copleşi pe copil, chiar şi daca este vorba d o scurta separare de figura parentala (a ingrijitorului primar), cum ar fi sa mearga la şcoala, sa mearga la culcare sau chiar sa stea in casa când parintii lui sunt implicati in treburi gospodareşti in jurul casei sau chiar in casa intr-o alta incapere. Teama copilului poate fi irationala, uneori copilul temându-se ca parintele sa nu se imbolnaveasca sau sa nu moara.

Adolescentii si anxietatea de separare

Adolescentii cu anxietate de separare merg şi ei la extreme dorind sa fie mereu in casa lor si/sau alaturi de parinti. De obicei, refuza sa iasa cu prietenii lor sau se plâng de stari de rau când sunt separati de parinti şi/sau trebuie sa plece din casa. De regula, copilul tolereaza mai bine separarea de un parinte fata de separarea de celalalt (de obicei este mai ataşat de mama).

Simptomele pe care copii cu tulburare de anxietate de separare le dezvolta sunt:

• teama exagerata când pleaca de acasa sau de lânga parinti (ingrijtorul primar)
• griji persistente şi teama ca ceva rau se poate intâmpla parintilor lui sau lui insuşi, cat timp vor fi separati
• refuzul de a merge la gradinita/scoala apare de multe ori, din cauza grijii cu privire la separare
• copilul are dificultai in a dormii singur pentru ca nu vrea sa se desparta de parinti (de obicei de unul din parinti)
• se plange de stare de rau fizic, de dureri de cap, de burta, stari de greata atunci cand se afla separat de persoana de care este atasat

Anxietatea de separare poate aparea dupa unele evenimente stresante cum ar fi: moartea unei rude sau a unui animal favorit, maladia unui copil sau a unei rude, schimbarea şcolii, mutarea intr-un cartier nou sau imigrarea. Debutul poate avea loc inca din perioada preşcolara, dar poate surveni oricând inainte de etatea de 18 ani, insa debutul dupa adolescenta este rar.

Sugestii pentru parintii

Mai jos am sa enumar cateva modalitati in care puteti sa il ajutati pe copilul dumneavoastra in cazul anxietatii de separare:

• calmul si empatia pe care o manifestati fata de copil il va ajuta sa se adapteze mai usor la noile situatii care implica separare
• faceti-va timp si ascultati-va copilul, incurajati-l sa va spuna ce simte, cum se simte atunci cand este separat de dumneavoastra
• amintiti-i copilului ca a supravietuit şi nu s-a intâmplat nimic când v-ati despartit ultima data
• incurajati copilul sa mearga sa se intâlneasca cu prietenii lui, dar fara sa il presati.
• incercati sa ii povestiti despre copilaria dumneavoastra si despre faptul ca erau sitatii in care si dumneavoastra va era greu sa va despartiti de parinti /frati si cum reuseati sa treceti peste aceste stari
• invatati tehnici de relaxare pe care sa le exersati impreuna cu copilul si incurajati-l sa le faca singur
• incurajati-l sa mearga la gradinita/şcoala şi accentuati partile pozitive ale acestei activitati
• recompensati-i eforul chiar şi atuci când vedeti o imbunatire cât de mica, apreciati-i efortul şi reuşita.

Autor: Iulia Pasarin

psiholog clinician, psihoterapeut

Cabinet.iuliapasarin@yahoo.com

 

 

”Ce ne transmite copilul prin joc, culoare, desen” – 28 Aprilie 2012

Clinica Oana Nicolau organizeza workshopul pentru parinti cu tema:

 ”Ce ne transmite copilul prin joc, culoare, desen” – 28 Aprilie 2012

 Workshopul se adreseaza dumneavoastra, parintilor care doriti sa va intelegeti mai bine copilul, sa va apropiati mai mult de el, sa va optimizati comunicarea cu el.

Observand comportamentul copilului in timp ce se joaca, incercand sa interpretati ceea ce copilul a desenat, cautand sa cunoasteti insematatea culorilor utilizate va poate ajuta pe dumneavoastra, parintii, sa intelegeti mai bine emotiile, trairile, copilului dumneavoastra, sa gasiti o cale de comunicare mai accesibila cu el.

Prin joc, pictura, desen copilul isi poate exprima anxietatea, agresivitatea, timiditatea, nesiguranta, nevoia de de afectiune sau starea de bine, de confort, de siguranta.

Incurajarea copilului sa se joace, sa se exprime prin desen si pictura il ajuta pe copil sa isi dezvolte psihomotricitatea, capacitatea de comunicare, creativitatea, imaginatia si personalitatea.

Workshopul va fi interactiv, dumneavoastra, parintii, putand sa aduceti desene si picturi ale copiilor, sa povestiti anumite comportamente observate la copil si la care doriti sa gasim o interpretare.

Locatia: Clinica Oana Nicolau, Bucuresti, sector 5, Str. Severeanu nr. 7 (zona Cotroceni)

Psihoterapeut: Iulia Pasarin

Inscrierile se fac pana la data de 23 Aprilie 2012

Programul desfasurarii cursului: 10.00 – 15.00 (cu o pauza de cafea intre 12.30 – 13.00)

Data desfasurarii cursului: 28 Aprilie 2012

Numar de participanti: 8 – 12

Taxa de participare: 80 Ron.

Rezervarea locului este facuta prin achitarea taxei de participare. Plata se face anticipat, la înscriere, pana pe data de 23 Aprilie 2012, la sediul Clinicii Oana Nicolau – Bucuresti, str. Dr. Severeanu nr. 7.

Informatii si inscrieri:

e-mail: iulia.pasarin@yahoo.com, contact@terapiaon.ro

tel.: 0728 967 011, 0733 303 333, 021 411 53 56

Parteneriat

Psihoterapia si dezvoltarea personala reprezinta un stimulent atat pentru client cat si pentru mine ca psihoterapeut.

Lucrul cu si alaturi de copii imi ofera bucuria de a-i indruma pe prichindeii mai mici sau mai mari  in calatoria spre autocunoastere, autodescoperire, dezvoltare emotionala, psihomotrica, dezvoltarea comunicarii verbale si non-verbale, a empatiei, increderii in sine.

In parteneriat cu scoli, gradinite, after school putem dezvolta programe cu scopul de a-i ajuta pe cei mici sa se dezvolte armonios, sa isi formeze o imagine de sine pozitiva, sa isi dezvolte creativitatea si imaginatia.  Grupurile de dezvoltare personala se desfasoara la sediul unitatii de invatamant partenere.

Programe propuse:

• dezvoltare personala de grup pentru copii,
• psihoterapie individuala pentru copii,
• grupuri de suport si workshopuri  pentru parinti.

O cota parte din valoarea incasata va ramane partenerului programului.

Daca sunteti interesat/a de un astfel de parteneriat ma puteti contacta prin e-mail iulia.pasarin@yahoo.com sau la telefon 0728 967 011.

Despre timiditatea copiilor

Autor: Iulia Pasarin

Timiditatea copiilor… Este o problema ce solicita atentie si finete in stabilirea criteriilor dupa care sa afirmam ca un copil este timid, deoarece un comportament asemanator copilului timid gasim si la copilul sensibil, dar si la copilul cu anxietate sau fobie sociala (de exemplu: teama/jena de a vorbi in locuri publice si/sau in prezenta unor persoane straine care nu fac parte din anturajul copilului).

Daca pana in jurul varstei de 3 ani copiii sunt de regula expansivi, curiosi, energici, dupa aceasta varsta parintii, sau cei care il ingrijesc pe copil in majoritatea timpului, pot observa schimbari in atitudinea si comportamentul copilului. Astfel, copilul poate deveni mai retras, rusinos, mai putin interesat (la prima vedere) de interactiunea cu ceilalti copii si cu adultii, indeosebi cu cei necunoscuti care nu fac parte din anturajul lui, ascunzandu-se uneori in spatele mamei sau dupa diferite obiecte, prefera sa se joace singuri, evita sa vorbeasca cu ceilalti, iar atunci cand o fac vorbesc incet si vocea le este tremuranda.

Usor, usor copilul primeste astfel „eticheta” de timid, de cele mai multe ori aceasta avand in ochii celorlalti conotatii negative, vazandu-l ca pe un copil care nu socializeaza, este neprietenos, singuratic.

Cateva dintre motivele timiditatii la copii ar putea fi:

• Lipsa increderii in sine
• Imagine de sine negativa (de tipul eu nu pot, eu nu stiu)
• Teama de a fi respins (aceasta implicand o experienta negativa din trecut)
• Esec anterior
• Educatie autoritara, foarte restrictiva, care impiedica copilul sa aiba initiativa, ii restrictioneaza independenta pe care copilul ar trebui sa o experimenteze, bineinteles raportat la varsta pe care acesta o are
• Criticile frecvente aduse initiativei si activitatilor pe care copilul le intreprinde

Timiditatea este de cele mai multe ori gresit inteleasa deoarece nu este o emotie, ci un amestec de teama, tensiune, retinere, rusine care il impiedica pe copil sa relationeze, sa vorbeasca, sa se joace cu ceilalti copii de varsta lui si nu numai.

Etichetarea copilului ca „timid” nu il ajuta deloc, ba chiar il face pe copil sa isi asume, sa isi accepte eticheta si sa se comporte in consecinta, intarindu-i astfel comportamentul nesigur, de jena, teama rusine, neincredere.

Timiditatea poate avea valente „pozitive” sau „negative” dupa cum este „valorizata” de catre parinti. Astfel, putem spune despe un copil timid ca este linistit, sensibil, bun observator si ascultator, pentru a nu-l complexa, in loc sa repetam ca este timid.

Uneori, timiditatea copilului poate fi gresit inteleasa de ceilalti copii, dar nu numai, iar acesta poate fi catalogat ca fiind neprietenos, distant, iar copii vor tinde sa il evite, copilul simtindu-se respins si nevoit sa se joace singur.

In cazuri foarte rare poate aparea mutismul selectiv, refuzul copilului de a vorbi in  anumite situatii (de exemplul la scoala, cand sunt mai multe persoane de fata). Trebuie sa avem in vedere faptul ca incapacitatea de a vorbi nu se datorează lipsei de cunoaştere ori de acomodare cu limba vorbită cerută în situaţia socială si nici unor probleme de factura organica.

Procesul de socializare a copilului timid se produce in timp. Copilul trebuie sa se simta in sigurata, poate sta un timp pe margine si sa i priveasca pe ceilalti copii si apoi sa se alature si sa se implice in jocul lor.

Mentionez mai jos cateva sugestii folositoare pentru a intelege timiditatea copilului si pentru a-l ajuta sa treaca peste aceasta:

• Incurajarea permanenta a copilului cu privire la noi experiente si situatii
• Nu stabiliti limite prea rigide, prea restrictive. Lasati-l pe copil sa isi manifeste initiativa si creativitatea
• Nu il certati si nu il criticati atunci cand ocpilul nu se angajeaza intr-o situatie de care ii este teama. Nu este utila pedepsirea copilului timid, ci fiti intelegatori si suportivi cu copilul, intelegeti fatpul ca timiditatea nu este alegerea copilului de a reactiona, ea este un comportament de cele mai multe ori invatat sau izvorat din neincrederea in sine, ori din esecul avut in experimentarea unei situatii
• Elaborati obiective mici pentru depasirea timiditatii, nu ii cereti dintr-o data ceva major si solicitat pentru el. De exemplu, lucreaza cu copilul tau si incurajeaza-l sa isi faca un prieten nou cand iesiti in parc si sa se joace cu acesta. O data ce se va simti conformtabil in a interactiona cu cate un copil si de a se imprieteni cu acesta, va trece integrarea in grupuri mai mari de copii si imprietenirea cu acestia
• Ca adulti, cand va jucati cu copilul stati la acelasi nivel cu el. Daca copiulul sta pe jos, asezati-va langa el, nu pe scaun, deoarece poate interpreta ca sunteti in pozitie de superioritate.
• Incercati sa va amintiti cand a inceput sa fie timid. A fost asa intotdeauna sau o situatie anume a declansat acest comportament. De obicei exista un motiv pentru care copilul devine brusc regras, timid, rezervat.
• Observati comportamentul pe care il aveti dumneavoastra, dar si ceilalti adulti aflati in jurul copilului in situatii sociale, indeosebi in cele noi. Nu uitati ca de cele mai multe ori copilul imita comportamentele parintilor, iar daca dumneavoastra aveti tendinta de a actiona timid in legarea relatiilor, in situatii noi, atunci acest comportament actioneaza ca un model pentru copilul dumneavoastra care va actiona timid in situatii asemanatoare.

De regula, timiditatea copiilor dispare cand li se acorda atentie, cand sunt incurajati, cand le este intarita increderea in sine, cand le este apreciata initiativa, creativitatea. Atunci cand nu se intampla acest lucru, iar timiditatea nu dispare si nici nu se diminueaza ca intensitate a trairilor de teama, tensiune, retinere, rusine, ea poate fi semnul unei structuri de personalitate evitanta sau al dezvoltarii anxietatii sau fobiei sociale in perioada adolescentei.

In loc de concluzii

Amintiti-va ca timiditatea nu este nici o boala si nici o alegere. Ea poate fi un mod in care copilul va arata cum va comportati in anumite situatii, pentru ca va imita, dar poate fi si rezultatul unei gestionari neportrivite a unei situatii din viata copilului, situatie aparuta in familie sau in afara ei.

Sa pedepsiti un copil timid este cea mai nepotrivita „solutie”. Iubiti-va neconditionat copilul, incurajati-l, intelegeti-l, fiti alaturi de el, invatati-l sa isi faca prieteni, sa relationeze.

Bibliografie:

Articolul „Helping Your Child Overcome Shyness” de Jessica Rosenthal

Utilizarea biblioterapiei in dezvoltarea emotionala si de comunicare a copilului

Biblioterapia poate ajuta copiii in depasirea problemelor lor prin citirea unor povesti despre personaje care au rezolvat cu succes o problema similara cu a lor. Identificarea cu un model literar il poate ajuta pe copil sa gaseasca solutii la problemele pe care le are la un moment dat inspirat fiind de personajul din poveste.

Se intampla ca unii copii sa aiba dificultati in a-si identifica si comunica sentimentele, iar povestile pot ajuta la facilitarea unei discutii deschise despre trairile si gandurile copilului si a autocunoasterii. Atunci cand copiii se simt implicati emotional in poveste si se identifica cu anumit personaj literar, ei sunt capabili sa verbalizeze, sa actioneze sau sa deseneze imagini ce desriu gandurile, temerile, trairile lor.

Utilizarea biblioterapiei nu reprezinta un remediu pentru dificultati psihologice grave ale copiilor, dar studiile au dovedit ca identificarea cu diferite personaje din poveste care au probleme asemanatoare cu ale copilului l-au ajutat pe copil sa rezolve unele probleme cu care se confrunta in conformitate cu varsta pe care o are, sa se exprime si sa comunice mai bine.

Utilizarea biblioterapiei poate ajuta la dezvoltarea inteligentei interpesonale si intrapersonala a copilului (comunicarea cu el insasi si comunicarea cu ceilalti).

Obiectivele pe care si le propune biblioterapia pentru a ajuta copiii sunt:

• sa identifice şi sa valideze sentimentele lor;
• sa ii ajute sa isi dea seama ca sunt si alti copii care au probleme asemanatoare cu ale lor;
• de a-i provoaca sa discute despre ei, sa isi comunice sentimentele, gandurile;
• de a-i ajuta sa se cunoasca;
• sa ii ajute sa isi descopere abilitatile de adaptare şi de a gasi posibile soluţii;
• de a-i stimula in a gasi solutii constructive la problemele cu care se confrunta.

Sursa: Using Bibliotherapy with Children de Leah Davies, M.Ed.

Intre visele din trecut si realitatea prezenta

Autor: Iulia Pasarin

Fiecare din noi am plecat in viata cu cate o valiza plina de vise. Unele vise le-am strans in copilarie, altele in adolescenta si tinerete si am mai adaugat uneori cate unul chiar la maturitate.

La inceputul adolescentei am pus in valiza vise despre carierea pe care dorim sa o urmam, despre cum sa fie baiatul sau fata de care sa ne indragostim si care sa se indragosteasca de noi. Mai tarziu spre perioada de mijloc si sfarsit a adolescentei am pus in valiza si vise despre jobul pe care dorim sa il avem sau despre afacerea pe care dorim sa o demaram.

Cu timpul, visele din valiza s-au inmultit, adauganduli-se alte vise despre sufletul pereche pe ni-l dorim alaturi pentru toata viata, alaturi de care sa punem bazele unei familii frumoase, sanatoase si armonioase, poate chiar despre copii pe care, cu ochii mintii, ii si vedeam. Si uite asa usor, usor in valiza s-au strans ceva vise. Mai multe sau mai putine, nici nu conteaza numarul lor, atat timp cat un singur vis ar putea umple intreaga valiza.

Cati dintre noi si-au implinit visele… cati inca lucreaza la implinirea visului lor, clipa de clipa, fara sa vada sau fara sa vrea sa vada ca a trecut ceva timp de cand mestereste la implinirea acelui vis,  dar … cati oare au renuntat sa isi traiasca visul, nu pentru ca visul era gresit, pentru ca niciun vis nu este gresit, ci poate pentru ca viata ne-a purtat uneori in alt sens, ne-a abatut mai mult sau mai putin din calea realizarii visului nostru ca sa ii ajutam poate pe altii sa isi implineasca viselele lor, poate unii dintre noi si-au pierdut speranta si poate chiar si-au uitat visul….. Poate lupta de zi cu zi pentru supravietuire ne-a facut pe unii dintre noi, multi sau putini, sa asezam visul nostru la rand si a tot luat randul de la inceput de cel putin cateva ori in asteptarea momentului potrivit.

Momentul potrivit… oare exista asa ceva sau momentul potrivit il facem noi, unii mai usor, altii mai putin usor, unii beneficiind de un destin mai prietenos, altii trebuind sa luptam mai mult pentru crearea momentului potrivit. Oare ne spumen ca nu este momentul potrivit pentru implinirea unui vis pentru ca nu mai avem puterea sau curajul sa luptam pentru realizarea lui sau pentru ca ne simtim importanti pentru faptul ca i-am ajutat pe atatia altii sa isi realizeze visul lor? Asta nu ar fi neaparat rau daca ceilalti ar stii ca am renunat la visele noastre pentru a-i ajuta pe ei sa isi traiasca visul lor, dar cati dintre ei stiu, si daca stiu, cati ar apreciaza acest … sacrificiu?

Cel mai important ar fi daca noi ne-am simtii bine in aceasta postura de … ajutor la realizarea viselor sau de mester in realizare de vise…visele altora. Poate unora dintre noi le este de folos acest lucru, sa ii ajute pe ceilalti sa isi implineasca visele, nimic rau, atat timp cat iti place acest lucru.

Unii am ajuns sa traim visele parintilor, lasand saculetul nostru cu vise undeva, sub perna copilariei, altii ne-am lasat dusi de viata, facand lucruri practice si sperand ca intr-o zi vom avea resursele emotionale, biologice, financiare necesare realizarii acelui vis, pe care sa il scoatem din umbra, din inghesuiala amintirilor si sa lucram la implinirea lui.

Poate unii am avut vise legate de cariera, am visat sa fim pictori, sculptori, poeti, am visat sa fim oameni de stiinta care sa revolutionam lumea cu ideile, originalitatea si inventiile noastre, poate ca dincolo de ce facem in fiecare zi pentru a ne castiga existenta chiar suntem. Cand inchidem ochii, poate pragmatismul realitatii este mai usor de suportat, poate fi chiar ignorat si suntem cei mai nonconformisti artisti si oameni de stiinta. Poate altii ne-am dorit un copil, dar am tot amanat si am privit la copii altor parinti visand la ziua cand vom avea si noi, dupa ce ne vom fi realizat profesional, financiar, social, dar oare nu am asteptat prea mult, poate, uneori, mult prea mult?

Poti alege sa fii contructor de vise la visele altora sau poti alege sa iti urmezi propriul vis. Orice ai alege este bine, atat timp cat iei decizia pentru ca asa iti este tie bine.

Ai curaj, urmeaza-ti visul!

 Cuvinte cheie: vise, copilarie, implinire, relizare